Felicitari
Felicitări! Ai luat decizia corectă! De ce credem asta? Pentru că dacă ai ajuns până aici ai înțeles cât de importantă este formarea profesională pentru cariera ta.
Informații necesare
– Un angajat se poate înscrie că opțiune la câte cursuri dorește. Dar poate urma numai unul în cadrul proiectului (finanțat prin proiect).
– Numărul de cursanți pe grupă va fi de 14 persoane, pentru a menține interactivitatea.
– Cursurile se vor desfășura on-line: componenta teoretică și practică, deci nu va fi nevoie de o aflare fizică într-un anumit spațiu (localitate, județ).
– Preînscrierea pentru cursurile din luna Septembrie se face până la dată de 14.09, urmând că persoanelor declarate eligibile să le fie oferite locuri în grupele din luna Septembrie.
– Persoanele care se înscriu ulterior datei de 14 Septambrie, sau care nu vor avea loc disponibil în grupele din Septembrie, vor fi planificate pentru grupele din următoarea luna.
Precondiții:
– Participanții trebuie să fie angajați în companii care au cel puțin 1 cod CAEN autorizat din lista pe care o puteți consulta aici: .
– Persoanele în funcţii de management al firmei, sau persoane angajate în departamentul de resurse umane NU sunt eligibile.
– Firmele care nu dețin cel puțin un cod CAEN AUTORIZAT din lista eligibilă nu pot trimite angajaţi la curs.
Atenţie! Firmele cu cod CAEN exclusiv de contabilitate NU sunt eligibile.